Practici și obiceiuri populare. Claca la Chinteni.

Claca

Sursa foto: https://mariagolban.files.wordpress.com/
2012/07/cununa_de_grau_1.jpg

„Fiecare moment din viața satului era prilej de întâlnire a tinerilor feciori și fete pentru a petrece. Astfel, claca se făcea aproape la toate muncile câmpului mai importante.

Claca la secere sau cules

De obicei, seceratul se făcea organizat în clacă, acolo unde gazda avea mai mult de secerat. Organizarea începea de seara, când erau chemați „clăcașii”. Seceratul de grâu îl făceau fetele și femeile tăind grâul cu secerea iar feciorii legau grâul în snopi, îl adunau în clăi, iar la terminatul lucrului se împletea o cunună mare de grâu care se punea pe capul gazdei care servea clăcașii cu „jinars” - țuică – colac și pancove - și se începea petrecerea cu cântec și joc rostind diverse strigături:

„Cine n-o uda cununa

Să-i uște Dumnezău mâna” (inf. Lucreția Rujiții).

Tot așa se proceda și toamna la culesul mălaiului (porumb) când, ajunși cu carele de mălai acasă, îl descărcau în curte unde, seara, mai mulți tineri și tinere participau la desfăcut, despănușat știuleții. Când terminau de desfăcut erau serviți cu jinars și cu dovleac (dublete) copt, iar feciorii împănușau fetele, învelindu-le cu pănușile rezultate de la desfăcutul cucuruzului.

Femei la clacă (jud. Cluj) 
Sursa foto: https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/14081279

Claca mai era practicată și la alte lucrări mai mari care nu puteau fi făcute în familie fără ajutorul vecinilor și al rudelor. Aceasta, de obicei, când aveau de transportat piatră sau alte materiale pentru construirea caselor și anexelor.

Femeile obișnuiau să facă clacă de tors toamna, după terminarea lucrului la hotar, în Postul Crăciunului, când  torceau cânepa și câlții să pregătească „jirebdiile” pentru opărit, să poată pune războiul (de țesut) după sărbătorile de iarnă. Femeia care organiza, rânduia să-și toarcă cu clacă, chema femeile din vecini și rudeniile, care torceau până noaptea târziu. Ceea ce torceau la final era pus pe răștitori, făcut jirebdii care se fierbeau cu leșie – cenușă fiartă - ți apoi se puneau în gheme. La sfârșit, femeile prezente erau servite cu mâncare și băutură”.

Furcă de tors
Sursa foto: https://www.muzeul-etnografic.ro

Extras din Monografia satului Chinteni, pr. Simion Abraham

Portul țărănesc din Chinteni

„Portul nu e același ca altă dată. S-a schimbat atât la tineri cât și la bătrani. Acesta era confecționat în funcție de sezon, dar totul în casă, din pânză de casă, din cânepă și din lână. Pentru haine gorase de iarnă, cioareci și zeghe, se folosea pănura.

Îmbrăcămintea femeilor consta din chemeșe cu fodri mari la mâneci și gât, laibăr din stofă și rochiile lungi peste poale din cânepă cu ciur – un fel de cosală din spămă tare pe material. Rochia era cu două rânduri de primuță – panglică de altă culoare – se purtau peste rochie două șurțuri uneori – unul dintre șurțuri era cu chituși.

Vizitcile cu fodri la mânecă, iar poalele din cânepă nu erau albe, ci cu mierâială (vopsite albastru deschis).

Celelalte componente erau din stofă. În picioare purtau cizme cu dungă roșie la turiac și foarte rar se purtau ghete.

Fetele, la grumaz, purtau mărgele și primă legată de mărgele și pe spate, fără cea din coade.

Bărbații purtau iarna cioareci groși din pănură și zeghe din același material, aceasta peste haine mai subțiri, făcute din cânepă și din lână. Vara purtau izmene largi și șurț din cânepă. Pe cap purtau pălărie neagră, iar în picioare bocanci și cizme. Pantalonii erau strâmți pe picior până la genunchi, iar de la genunchi în sus erau largi, bufanți, pantaloni „priceși”. S-a renunțat foarte greu la acești pantaloni (chiar și azi mai sunt folosiți de cei vârstnici).

Femei

Chemeșe țesută pe pânză de casă, cusută în cruci sau „brael”, după cot.

Poalele din pânză de casă țesute în război, albe cu ajur și cu teițe încheiate, lații poalelor și cipca băgată pă lat în sus și cipcă jos, legate cu brăcinari, ață răsucită, împletită.

Catrințele țesute în război și alese cu cordenciu (o scândură între șire), în ițe făcute model cu galben, portocaliu și cu țintă dinainte, cu ciucuri roată pe părți, în spate cu cipcă și catrința roată.

Laibăr de barșon și cusut cu sârmă, cu mărgele și cu șinor răsucit în două, galben roată.

În cap, o năframă neagră de postav cu pene galbene. În picioare, cizme negre cu turiac, cu două cusături și dungă roșie deasupra.

Bărbați

Bărbații purtau la costum pantalon alb, strâmt pă picior, cu șinor negru pă lături.

Chemeșe țesută și cusută în cruci cu negru și roșu, albastru și roșu, chemeșe până deasupra genunchilor.

Tricolorul, în diagonală și roată la brâu.

Șapcă neagră pe cap.

Laibăr negru, cu bumbi negri și cu chituși pe piept.

Cizme în picioare.”

Extras din Monografia satului Chinteni, pr. Simion Abraham

Rânduieli la Chinteni. Nașterea și Botezul.

Obiceiuri legate de viața omului

 Nașterea

       „Femeia însărcinată, care urma să aducă pe lume o nouă ființă, în preajma acestui moment se pregătea trupește și sufletește (dacă faptul acesta nu venea pe neașteptate, căci de multe ori nu mai țineau socoteala zilelor din cauza lucrului mult ce-l aveau de făcut). Cu câtva timp înainte, în zi de duminecă, mergând la Biserică se spovedea la preot și se împărtășea cu Trupul și Sângele Domnului, ca să poate trece cu bine peste clipele grele ale facerii, ale nașterii.

În vechime, neexistând case de naștere, femeile nășteau acasă sau, de multe ori, unde le apuca ceasul. La femeie acasă era chemată una din moașele satului, care o ajuta în acele clipe. Cele care făceau acest lucru și despre care se mai știa, înainte de a exista casa de nașteri la dispensar, erau Broșoi Ghizela și Robos Nastasia - Țâtâia. (Informație obținută de la Stanciu Ilona)

După ce trecea momentul nașterii, moașa venea trei zile la rând de scălda copilul. Acum, la ușa casei, se punea o cruce făcută din pânză roșie, să nu se spurce copilul și cel rău să nu se apropie de el. Această cruce din pânză era de dimensiune mică și se punea pe partea de intrare a ușii. (Informație de la Lenuța Moldovan)

Prima scăldare a noului născut se făcea, cum am spus, de moașă trei zile la rând, în covata de lemn. Se folosea apă curată din fântână, care se fierbea, apoi se turna în covata unde era introdus copilul și se spăla. Apa din scăldătoare nu era aruncată la întțmplare, ci se arunca în grădina cu flori sau la rădăcina pomilor, să nu calce nimeni pe ea, să-i facă rău copilului. (Informații de la Rujita Lucreția a Fluierului și Mureșan Lucreția a Diacului)

 După spălare, copilul era înfășat în scutece care erau făcute din cârpe rupte din poalele de pânză ori din mânecile de la cămeșe. (Informații de la Mureșan Lucreția – diecița)

Sursa foto: 
https://perfectwedd.wordpress.com/2011/01/23/traditiile-nasterii-la-romani/

Scutecele, după spălare, se uscau în casă, iar când se uscau afară nu era voie să rămână seara, să nu asfințească soarele pe ele, Doamne ferește, că se puteau întâmpla lucruri rele. Dacă rămânea cumva afară după asfințitul soarelui de la colțul casei, scutecele scuturându-se, se rosteau cuvintele: „așa să piară răul cum a asfințit soarele”. (Informații de la Rujita Lucreția)

În situații deosebite se practica descântatul. De exemplu, s-a născut un copil cu tot corpul plin de păr și au apelat la o practică aparte: în cuptorul cocător au fost introduse 9 șomoioage de fân când acesta era încins, după care, pe lopata de pită a fost introdus (băgat) în cuptor copilașul, rostindu-se un descântec: „așa să se curățească copilul acesta (N) cum s-o curățit șomoiogul” și acesta fiind repetat de  9 ori și așa a scăpat copilul de părul cel mare cu care s-a născut. (Informație de la Rujita Lucreția)

Femeile lehuze, timp de șase săptămâni stăteau în casă, nu mergeau la fântână sau la alte lucruri. Nu treceau nici pragul casei timp de șase săptămâni. După această perioadă, femeia mergea la biserică, unde ducea și noul născut, iar preotul îi citea molitfa. Pentru femeie se citea rugăciunea la ușa bisericii (așa se procedează și azi), după care femeia lehuză putea să intre în biserică, iar copilul era îmbisericit. Băiatul era dus în altar, unde era închinat în cele patru colțuri al sfintei mese, iar dacă era fată era închinată doar la icoanele de pe iconostas în față. Cu aceasta se termina perioada de lehuzie și femeia ieșea din starea de necurăție.”

Botezul

„De obicei, botezul se făcea după șase săptămâni, iar atunci când starea sănătății era șubredă, spre a nu muri copilul nebotezat, era dus înaintea acestei perioade și se boteza, ori dacă starea sănătății era foarte rea, copilul era stropit cu apă sfințită, din casă, în numele Sfintei Treimi, spre a nu muri necreștin. Dacă trăia, era dus apoi la biserică și săvârșit botezul după rânduială. Copilul la botez era dus de nașă și de moașă sau, în lipsa moașei, îl ducea o rudenie apropiată, dar nu nașa. Când începea botezul, copilul era luat de nașa de botez, care, de obicei, era și nașa de cununie a părinților și răspundea la lepădările ce se făceau și rostea „Crezul”. Copilul, când se ducea la botez, era învelit într-un căpeteri înfităuat – pânză de cânepă cu fitău – pus pe pat. La botez se mai ducea un canceu cu apă și busuioc precum și o rudă – 1 m de geolgiu galben – cu care ea înfășat pruncul după botez. (Informații de la Rujita Lucreția)

Chinteni

Numele copilului se punea după numele tatălui la băiat și după mamă a fetei, ori după alte rudenii apropiate.

De la botez copilul era adus acasă de nașă și dat mamei să-l aibă în grijă și să-l crească cu dragoste, în frică de Dumnezeu. După toate acestea, urma masa de petrecere în cinstea celui botezat, cinstindu-se cu mâncare și băutură rudeniile prezente.

Copiii erau alăptați, de obicei, un an și mai mult, când mama avea lapte, apoi era înțărcat. În timpul alăptării, uneori, mama îi descânta copilului, sau când îl adormea, să adoarmă mai repede, în murmurul glasului mamei. Cântece care astăzi s-au pierdut în totalitate și fiind necunoscute la noi în sat.

Existau diverse jocuri pe care părinții adesea le foloseau spre destinderea copiilor lor, uitate astăzi, de asemenea, în totalitate.”

Extras din Monografia satului Chinteni, pr. Simion Abraham

Structura potențialului turistic

 

Mărturii peste vremi în Comuna Chinteni

La școala locală din Vechea, com Chinteni, sub îndrumarea profesorului Vasile Suciu, a fost creat un mic muzeu cu artefacte descoperite în zonă. 

Câteva informații despre satele comunei Chinteni...

Monografia satului Chinteni - pr. Simion Abraham

Chinteni (mai demult Chintău, în maghiară Kajántó), este o comună situată în județul Cluj, regiunea Transilvania, zona etnografică „Dealurile Clujului”.

Situată în N-V județului Cluj, la 14 km de Municipiul Cluj-Napoca, comuna Chinteni se întinde pe o suprafață de 98 km² și are în componență satele: Chinteni – reședință de comună, Deușu, Vechea, Măcicașu, Sînmărtin, Feiurdeni, Pădureni, Satu Lung și Săliștea Veche.

Comuna are următoarele vecinătăți: Cluj-Napoca la sud, Comuna Apahida la S-E, Comuna Sînpaul la vest, Comuna Vultureni la nord, Comuna Borșa la N-NE.

Face parte din categoria satelor lineare.        

Altitudinea medie: 475 m.

Chinteni este satul de reședință al comunei.

Deși cercetări mai recente ale istoricilor au evidențiat un document care menționează reînnoirea semnelor de hotar – acțiune concretizată în urma poruncii regelui Ladislau al IV-lea - la data de 3 august 1283, conform izvoarelor cercetate anterior, anul primei atestări documentare este 1263 (Monografia satului Chinteni, Pr. Simion Abraham), însă, cele mai vechi urme sunt semnalate din neolitic (5000-3000 î.H.). De asemenea, conform cercetărilor arheologice, există urme din epoca bronzului (2500-1800 î.H), din epoca fierului (după 1200 î.H.) și din perioada daco-romană (106-271 d.H.).

Pe teritoriul localității se află o serie de monumente istorice (situri arheologice, monumente de arhitectură, monumente de for public).

Alături de siturile arheologice, pe raza localității Chinteni se află monumentul de arhitectură Biserica Romano-catolică „A tuturor Sfinților”, monument istoric categoria B, sec. XIII și monumentul de for public „Monumentul eroului necunoscut”.

Existența celor patru biserici, ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică și reformată în Chinteni și în satele aparținătoare, ne arată un bun exemplu de conviețuire multiculturală.

Chinteni pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773. Josephinische Landaufnahme pg.072

Deușu (în maghiară Diós, în trad. "Nuci")

Situată la aproximativ 20 de km de Cluj-Napoca, localitatea Deușu este despărțită de localitatea Vechea prin șoseaua care face legătura dintre Cluj-Napoca, Chinteni-Băbuțiu-Vultureni.

Altitudinea medie: 493 m.

Aici, pe lângă situl arheologic „Apreșu de Jos”, se află și „Tumulii de la Deușu – Acăstăi”, descoperire funerară, preistorie.   

La Școala din sat a existat un "Muzeu de Istorie" creat de prof. Simion Suciu care a colecționat obiecte istorice găsite in zonă, atestând locuirea satului, în special a localității Vechea, de peste 2000 de ani.

Vechea (mai demult Budaveche, în maghiară Bodonkút sau Burjánosbuda)

În Evul Mediu, un complex de colonii, compus din mai multe sate, reședință a familiei nobiliare maghiare Budai.

Altitudinea medie: 519 m.

În această localitate se află Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului", monument istoric categoria B, datată din 1726. Aceasta reprezintă unul dintre cele mai vechi ansambluri din județul Cluj care și-a păstrat arhitectura și materialul de construcție original. Aici sunt și situl arheologic, categoria B, „Valea puturoasă”, necropola, categoria B, Valea puturoasă și așezarea „Islaz”, categoria B.

De asemenea, la școala locală, sub îndrumarea profesorului Vasile Suciu, a fost creat un mic muzeu care cuprinde artefacte descoperite în zonă.

Măcicașu în maghiară Magyarmacskás) 

Altitudinea medie: 435 m.

Se spune că numele localității vine de la cuvântul maghiar „macska” (pisică). În Evul Mediu, în pădurile înconjurătoare, existau numeroase pisici sălbatice.

În sat a fost descoperit un altar votiv dedicat zeului Silvanus Silvester de către sclavul Fortunatus pentru sănătatea stăpânului său Theupropus. Altarul sugerează existența unei "villa rustica" romane, administrată de un "servus villicus". Cultul zeului Silvanus, practicat în Dacia romană, s-a răspândit imediat după 107 e.n. și prezintă similitudini cu acela din Pannonia, unde foarte frecvent are adăugat și titlul de Silvester. S-a răspândit îndeosebi prin soldații romani, sclavi și liberți. De cele mai multe ori suplinește și credința în vechi zei locali. Silvanus era cel mai important zeu al societății rurale din imperiul roman, adeseori fiind asociat cultului zeiței Ceres (zeița romană a recoltei și a grâului).

Aici se află situl arheologic „Dealu Horhiș”, categoria A.

https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83cica%C8%99u,_Cluj

Sânmărtin  (în maghiară Macskásszentmárton)

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773 Sânmărtin, colocvial Sânmărtinu Măcicașului. 

Feiurdeni (mai demult Feiurd, în maghiară Fejérd)

Satul este situat la 17 km nord de Cluj, așezat pe fundul căldării, ce se adâncește între Fânațele Clujului și comunele Pădureni, Satul Lung, Borșa și Câmpenești.

Prin mijlocul satului curge Pârâul Feiurdenilor, care, la Jucu, se varsă în Someșul Mic.

Locurile din apropierea satului au nume românești: Cot, Sub Pădure, Ulița Mare, Dâmbul Popii, Șes, Țelini, Dos, Față, Deal, Curmătura, Calea Borșii, Calea Giulii, Calea Clujului iar hotarele mai îndepărtate de sat sunt ungurești: Nyerges, Telek, Kecskevára, Meleg, Hideg, Selyem, Torna, Ambra-völgy.

O legendă spune că pe vremea Hulilor, satul Feiurdeni era situat în partea dinspre răsărit unde astăzi este comuna Câmpenești. La vestea că vin Hulii și prăpădesc tot în cale, poporul speriat se hotărăște să își părăsească locuințele din apropierea drumului și să se refugieze în matca pârâului, în sus, înspre apus, unde, pe atunci, erau păduri seculare. Aici, lângă izvorul pârâului, decid să se așeze. Își fac la repezeală bordeie din pământ, le acoperă cu trunchiuri mari de copaci peste care aruncă glii de pajiște și noile locuințe, numite hrube, erau gata. Astfel, au putut scăpa de urgia hulilor și au întemeiat satul de astăzi.

Comuna a fost întemeiată pe la mijlocul secolului al XIII-lea, cea mai veche diplomă în care se pomenește numele comunei este din 1314 și se află în arhiva de stat din Budapesta sub numărul 28715.

Numele comunei apare în Evul Mediu sub următoarele forme: - Villa Feyerd - Terra Feyrd - Possesion Feird - Fyerd -Feyerd -Veyerd –Pheyerd.

În timpul stăpânirii maghiare se numea Fejérd iar românii îi ziceau Feiurd. După unirea Transilvaniei cu România, numele a fost schimbat în Feiurdeni.

Proprietarul Feiurdului din anul 1326 era fiul voievodului maramureșean Nicolaie.

În anul 1377, după cum aflăm într-o diplomă eliberată în 25 mai 1377 de Ludovic de Anjou, fiul lui Carol Robert, comuna Feiurdeni era proprietatea lui "Ioan, Fiul Banului Simion". Ceilalți proprietari sunt fără îndoială maghiari.

Fiul lui Sanislău Báthori a fost introdus în posesiunea Feiurdului în anul 1409. Între anii 1450, 1460 fiii lui Sanislău Bathory, amanetează proprietatea Fejèrd lui Ștefan Forgolan, fiul lui Nicolae Magnus care, ajungând proprietarul comunei, primește nobilimea cu pronumele de "Fejèrdi" dar în 1467, fiind dizgrațiat i se ia proprietatea.

În anul 1468 donează o parte din proprietatea lui protopopului de Târnava și canonic de Alba-Iulia Nicolae, și fraților acestuia. În anul 1470 regele Matia donează și cealaltă parte din fosta proprietate a lui Ștefan. În acest act de donație regele spune că locuitorii acestei comune să se bucure de toate drepturile pe care le au locuitorii Clujului. Aici se înșiră de asemenea și din ce anume se compun acele proprietăți: pământuri arătoare, lucrate și nelucrate, din ogoare, livezi, pășuni, fânețe, păduri, vii, podgorii, dealuri, văi, ape și râuri, piscine, locuri de pescuit și mori.

În următoarele secole posesiunea Feiurdului se schimbă des. Printre proprietari amintim: văduva lui Toma Sombori, fiica lui Ioan Bathori și fetele lui Ladislau Bathori; primarul Clujului, Ambrosiu Szabo; familia Báthori Miklós; Gábor Sombori s.a.m.d.

Anul 1805 a fost unul dintre cei mai nefericiți. Au căzut ploi multe, iar în timpul secerii a nins. Iar anul 1816, 1817 a fost o foamete generală în Ardeal, aceasta afectând și comunitatea din satul Feiurdeni.

În 1821 proprietar era Br. Wesselényi Farkas, care a construit un castel frumos de cărămidă în stilul renașterii. În castel era și o capelă. În spatele acestuia era un parc de stejari, ulmi și brazi uriași, și o grădină cu pomi. Părăsit de stăpâni palatul s-a ruinat în jurul anilor 1900.

La Revoluția din 1848, singurul nume care apare este al unui student de 16 ani, Simion Petean, devenit mai târziu preot în Juc.

Prima Școală deschisă după 1848 l-a avut ca profesor pe Vasile Pop, care știa românește, nemțește și ungurește.

În 1872 a fost un foc mare, care a distrus toate gospodăriile de pe Ulița Mare.

În 1870 s-a făcut cea mai mare comasare a hotarului, care a rămas până în zilele noastre.

În 1893 satul a fost pustiit de holeră, aceasta secerând multe vieți omenești.

După 1899, cea mai mare proprietară a pământului a fost Contesa Clem Karacsay (văduvă) care și-a parcelat și vândut moșia țăranilor din sat (1904-1906). Tot în acea vreme mai trăiau în sat și doi frați evrei.

În Feiurdeni se află situl arheologic „Viloc” și biserica româneasca „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument istoric categoria B.

În curtea Bisericii Ortodoxe, pe o suprafață de 200 mp, este amplasat Cimitirul Eroilor Români din cel De-al Doilea Război Mondial, construit în anul 1944. Aici sunt înhumați 22 de eroi, dintre care 9 cunoscuți și 13 necunoscuți, în morminte individuale.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Feiurdeni,_Cluj

Pădureni (în maghiară Fejérdi-Fogadók)

Înainte de 1924, localitatea era cunoscută sub denumirea de Făgădaiele Feiurdului.

Altitudinea medie: 544 m.

Satu Lung (în maghiară Hosszúmacskás)

Din hotarul satului, fără precizări topografice, provine un altar închinat lui Silvanus Silvester. O. Floca, AISC, 1/1, 1928-1932, p. 105-107 (trecut la Măcicaşu Lung); Rep Cj, p. 239.

În Satu Lung se află și Monumentul eroilor (din Primul război mondial) – monument de for public.

Săliștea Veche

Biserica de lemn „Sfântul Apostol Pavel” .q2, monument istoric categoria B, datată de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, restaurată și resfințită în anul 2021.

 

 

Comuna Chinteni - Potențial turistic

Potențial antropic

Chinteni

„Dealu Tulgheș”, sit arheologic categoria A, epoca migrațiilor, neolitic, epoca romană, epoca medievală, Latène, Eneolitic / sec. IV - VI d.Hr., sec. II - III d.Hr., sec. IX - XIII d.Hr., sec. I d.Hr.  ;

„Polog”, sit arheologic categoria A, epoca medievală, epoca romană, neolitic/sec. XII – XIV d.Hr;

Biserica romano-catolica Chinteni

„Villa Rustica”, Pustafalău, epoca romană (una dintre cele mai mari ville din Dacia);

Valea Tiburţului III, Sit arheologic, Hallstatt, Epoca romană / sec. X-XI î.Hr., sec. II-III; 

Valea Tiburţului II, Sit arheologic, Hallstatt, Epoca romană / sec. XI-X î.Hr., sec. II-III;

Valea Tiburţului I, Sit arheologic, Epoca romană, Epoca modernă, Hallstatt / sec. II-III, sec. XIV-XVIII; 

Biserica Romano-Catolică „A tuturor sfinților”, monument istoric categoria B, sec. XIII.

Monumentul Eroului Necunoscut

Săliștea Veche

Biserica de lemn Salistea veche

Biserica de lemn „Sf. Apostol Pavel", monument istoric categoria B, sf. sec. XVIII (restaurată în anul 2021).

Mai multe fotografii cu biserica de lemn restaurata puteti vedea aici:

Biserica de lemn din Salistea Veche, restaurata in 2021

Biserica de lemn din Vechea

Vechea

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului", datează din 1726, monument istoric categoria B, sec XVIII (pictură 1748), unul dintre cele mai vechi ansambluri ce se păstrează în județul Cluj;

„Valea puturoasă”, sit arheologic categoria B;

„Valea puturoasă”, necropolă categoria B;

„Islaz”, așezare categoria B.

Feiurdeni

Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Feiurdeni

„Viloc”,  sit arheologic categoria B, Feiurdeni, epoca bronzului timpuriu, Hallstatt, epoca migrațiilor;

Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument istoric categoria B, codul LMI: CJ-II-m-B-07611.

Monumentul eroilor Satu Lung

Măcicașu

„Dealu Horhiș”, sit arheologic categoria A, Eneolitic, Epoca bronzului târziu, Hallstatt.

Deușu

„Apreșu de Jos”, sit arheologic, Epoca romană, Epoca bronzului / sec. II - III d.Hr. categoria B;

Tumulii de la Deușu – Acăstăi, descoperire funerară, preistorie.

Satu Lung

Monumentul eroilor

Potențial natural

Vegetatie: Poiana narciselor (în apropiere de satul Pădureni)

Hidrografie: Lacul Chinteni 

Natura ocrotita: Rezervația naturală „Fânațele Clujului” (Dealurile Clujului Est), din care 26,12%  se afla pe suprafata Comunei Chinteni (52% din suprafata comunei este cuprinsa in sit).

Harta obiectivelor turistice din zona sitului Natura 2000 Dealurile Clujului Est