Câteva informații despre satele comunei Chinteni...

Monografia satului Chinteni - pr. Simion Abraham

Chinteni (mai demult Chintău, în maghiară Kajántó), este o comună situată în județul Cluj, regiunea Transilvania, zona etnografică „Dealurile Clujului”.

Situată în N-V județului Cluj, la 14 km de Municipiul Cluj-Napoca, comuna Chinteni se întinde pe o suprafață de 98 km² și are în componență satele: Chinteni – reședință de comună, Deușu, Vechea, Măcicașu, Sînmărtin, Feiurdeni, Pădureni, Satu Lung și Săliștea Veche.

Comuna are următoarele vecinătăți: Cluj-Napoca la sud, Comuna Apahida la S-E, Comuna Sînpaul la vest, Comuna Vultureni la nord, Comuna Borșa la N-NE.

Face parte din categoria satelor lineare.        

Altitudinea medie: 475 m.

Chinteni este satul de reședință al comunei.

Deși cercetări mai recente ale istoricilor au evidențiat un document care menționează reînnoirea semnelor de hotar – acțiune concretizată în urma poruncii regelui Ladislau al IV-lea - la data de 3 august 1283, conform izvoarelor cercetate anterior, anul primei atestări documentare este 1263 (Monografia satului Chinteni, Pr. Simion Abraham), însă, cele mai vechi urme sunt semnalate din neolitic (5000-3000 î.H.). De asemenea, conform cercetărilor arheologice, există urme din epoca bronzului (2500-1800 î.H), din epoca fierului (după 1200 î.H.) și din perioada daco-romană (106-271 d.H.).

Pe teritoriul localității se află o serie de monumente istorice (situri arheologice, monumente de arhitectură, monumente de for public).

Alături de siturile arheologice, pe raza localității Chinteni se află monumentul de arhitectură Biserica Romano-catolică „A tuturor Sfinților”, monument istoric categoria B, sec. XIII și monumentul de for public „Monumentul eroului necunoscut”.

Existența celor patru biserici, ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică și reformată în Chinteni și în satele aparținătoare, ne arată un bun exemplu de conviețuire multiculturală.

Chinteni pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773. Josephinische Landaufnahme pg.072

Deușu (în maghiară Diós, în trad. "Nuci")

Situată la aproximativ 20 de km de Cluj-Napoca, localitatea Deușu este despărțită de localitatea Vechea prin șoseaua care face legătura dintre Cluj-Napoca, Chinteni-Băbuțiu-Vultureni.

Altitudinea medie: 493 m.

Aici, pe lângă situl arheologic „Apreșu de Jos”, se află și „Tumulii de la Deușu – Acăstăi”, descoperire funerară, preistorie.   

La Școala din sat a existat un "Muzeu de Istorie" creat de prof. Simion Suciu care a colecționat obiecte istorice găsite in zonă, atestând locuirea satului, în special a localității Vechea, de peste 2000 de ani.

Vechea (mai demult Budaveche, în maghiară Bodonkút sau Burjánosbuda)

În Evul Mediu, un complex de colonii, compus din mai multe sate, reședință a familiei nobiliare maghiare Budai.

Altitudinea medie: 519 m.

În această localitate se află Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului", monument istoric categoria B, datată din 1726. Aceasta reprezintă unul dintre cele mai vechi ansambluri din județul Cluj care și-a păstrat arhitectura și materialul de construcție original. Aici sunt și situl arheologic, categoria B, „Valea puturoasă”, necropola, categoria B, Valea puturoasă și așezarea „Islaz”, categoria B.

De asemenea, la școala locală, sub îndrumarea profesorului Vasile Suciu, a fost creat un mic muzeu care cuprinde artefacte descoperite în zonă.

Măcicașu în maghiară Magyarmacskás) 

Altitudinea medie: 435 m.

Se spune că numele localității vine de la cuvântul maghiar „macska” (pisică). În Evul Mediu, în pădurile înconjurătoare, existau numeroase pisici sălbatice.

În sat a fost descoperit un altar votiv dedicat zeului Silvanus Silvester de către sclavul Fortunatus pentru sănătatea stăpânului său Theupropus. Altarul sugerează existența unei "villa rustica" romane, administrată de un "servus villicus". Cultul zeului Silvanus, practicat în Dacia romană, s-a răspândit imediat după 107 e.n. și prezintă similitudini cu acela din Pannonia, unde foarte frecvent are adăugat și titlul de Silvester. S-a răspândit îndeosebi prin soldații romani, sclavi și liberți. De cele mai multe ori suplinește și credința în vechi zei locali. Silvanus era cel mai important zeu al societății rurale din imperiul roman, adeseori fiind asociat cultului zeiței Ceres (zeița romană a recoltei și a grâului).

Aici se află situl arheologic „Dealu Horhiș”, categoria A.

https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83cica%C8%99u,_Cluj

Sânmărtin  (în maghiară Macskásszentmárton)

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773 Sânmărtin, colocvial Sânmărtinu Măcicașului. 

Feiurdeni (mai demult Feiurd, în maghiară Fejérd)

Satul este situat la 17 km nord de Cluj, așezat pe fundul căldării, ce se adâncește între Fânațele Clujului și comunele Pădureni, Satul Lung, Borșa și Câmpenești.

Prin mijlocul satului curge Pârâul Feiurdenilor, care, la Jucu, se varsă în Someșul Mic.

Locurile din apropierea satului au nume românești: Cot, Sub Pădure, Ulița Mare, Dâmbul Popii, Șes, Țelini, Dos, Față, Deal, Curmătura, Calea Borșii, Calea Giulii, Calea Clujului iar hotarele mai îndepărtate de sat sunt ungurești: Nyerges, Telek, Kecskevára, Meleg, Hideg, Selyem, Torna, Ambra-völgy.

O legendă spune că pe vremea Hulilor, satul Feiurdeni era situat în partea dinspre răsărit unde astăzi este comuna Câmpenești. La vestea că vin Hulii și prăpădesc tot în cale, poporul speriat se hotărăște să își părăsească locuințele din apropierea drumului și să se refugieze în matca pârâului, în sus, înspre apus, unde, pe atunci, erau păduri seculare. Aici, lângă izvorul pârâului, decid să se așeze. Își fac la repezeală bordeie din pământ, le acoperă cu trunchiuri mari de copaci peste care aruncă glii de pajiște și noile locuințe, numite hrube, erau gata. Astfel, au putut scăpa de urgia hulilor și au întemeiat satul de astăzi.

Comuna a fost întemeiată pe la mijlocul secolului al XIII-lea, cea mai veche diplomă în care se pomenește numele comunei este din 1314 și se află în arhiva de stat din Budapesta sub numărul 28715.

Numele comunei apare în Evul Mediu sub următoarele forme: - Villa Feyerd - Terra Feyrd - Possesion Feird - Fyerd -Feyerd -Veyerd –Pheyerd.

În timpul stăpânirii maghiare se numea Fejérd iar românii îi ziceau Feiurd. După unirea Transilvaniei cu România, numele a fost schimbat în Feiurdeni.

Proprietarul Feiurdului din anul 1326 era fiul voievodului maramureșean Nicolaie.

În anul 1377, după cum aflăm într-o diplomă eliberată în 25 mai 1377 de Ludovic de Anjou, fiul lui Carol Robert, comuna Feiurdeni era proprietatea lui "Ioan, Fiul Banului Simion". Ceilalți proprietari sunt fără îndoială maghiari.

Fiul lui Sanislău Báthori a fost introdus în posesiunea Feiurdului în anul 1409. Între anii 1450, 1460 fiii lui Sanislău Bathory, amanetează proprietatea Fejèrd lui Ștefan Forgolan, fiul lui Nicolae Magnus care, ajungând proprietarul comunei, primește nobilimea cu pronumele de "Fejèrdi" dar în 1467, fiind dizgrațiat i se ia proprietatea.

În anul 1468 donează o parte din proprietatea lui protopopului de Târnava și canonic de Alba-Iulia Nicolae, și fraților acestuia. În anul 1470 regele Matia donează și cealaltă parte din fosta proprietate a lui Ștefan. În acest act de donație regele spune că locuitorii acestei comune să se bucure de toate drepturile pe care le au locuitorii Clujului. Aici se înșiră de asemenea și din ce anume se compun acele proprietăți: pământuri arătoare, lucrate și nelucrate, din ogoare, livezi, pășuni, fânețe, păduri, vii, podgorii, dealuri, văi, ape și râuri, piscine, locuri de pescuit și mori.

În următoarele secole posesiunea Feiurdului se schimbă des. Printre proprietari amintim: văduva lui Toma Sombori, fiica lui Ioan Bathori și fetele lui Ladislau Bathori; primarul Clujului, Ambrosiu Szabo; familia Báthori Miklós; Gábor Sombori s.a.m.d.

Anul 1805 a fost unul dintre cei mai nefericiți. Au căzut ploi multe, iar în timpul secerii a nins. Iar anul 1816, 1817 a fost o foamete generală în Ardeal, aceasta afectând și comunitatea din satul Feiurdeni.

În 1821 proprietar era Br. Wesselényi Farkas, care a construit un castel frumos de cărămidă în stilul renașterii. În castel era și o capelă. În spatele acestuia era un parc de stejari, ulmi și brazi uriași, și o grădină cu pomi. Părăsit de stăpâni palatul s-a ruinat în jurul anilor 1900.

La Revoluția din 1848, singurul nume care apare este al unui student de 16 ani, Simion Petean, devenit mai târziu preot în Juc.

Prima Școală deschisă după 1848 l-a avut ca profesor pe Vasile Pop, care știa românește, nemțește și ungurește.

În 1872 a fost un foc mare, care a distrus toate gospodăriile de pe Ulița Mare.

În 1870 s-a făcut cea mai mare comasare a hotarului, care a rămas până în zilele noastre.

În 1893 satul a fost pustiit de holeră, aceasta secerând multe vieți omenești.

După 1899, cea mai mare proprietară a pământului a fost Contesa Clem Karacsay (văduvă) care și-a parcelat și vândut moșia țăranilor din sat (1904-1906). Tot în acea vreme mai trăiau în sat și doi frați evrei.

În Feiurdeni se află situl arheologic „Viloc” și biserica româneasca „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument istoric categoria B.

În curtea Bisericii Ortodoxe, pe o suprafață de 200 mp, este amplasat Cimitirul Eroilor Români din cel De-al Doilea Război Mondial, construit în anul 1944. Aici sunt înhumați 22 de eroi, dintre care 9 cunoscuți și 13 necunoscuți, în morminte individuale.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Feiurdeni,_Cluj

Pădureni (în maghiară Fejérdi-Fogadók)

Înainte de 1924, localitatea era cunoscută sub denumirea de Făgădaiele Feiurdului.

Altitudinea medie: 544 m.

Satu Lung (în maghiară Hosszúmacskás)

Din hotarul satului, fără precizări topografice, provine un altar închinat lui Silvanus Silvester. O. Floca, AISC, 1/1, 1928-1932, p. 105-107 (trecut la Măcicaşu Lung); Rep Cj, p. 239.

În Satu Lung se află și Monumentul eroilor (din Primul război mondial) – monument de for public.

Săliștea Veche

Biserica de lemn „Sfântul Apostol Pavel” .q2, monument istoric categoria B, datată de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, restaurată și resfințită în anul 2021.