Practici și obiceiuri populare. Claca la Chinteni.

Claca

Sursa foto: https://mariagolban.files.wordpress.com/
2012/07/cununa_de_grau_1.jpg

„Fiecare moment din viața satului era prilej de întâlnire a tinerilor feciori și fete pentru a petrece. Astfel, claca se făcea aproape la toate muncile câmpului mai importante.

Claca la secere sau cules

De obicei, seceratul se făcea organizat în clacă, acolo unde gazda avea mai mult de secerat. Organizarea începea de seara, când erau chemați „clăcașii”. Seceratul de grâu îl făceau fetele și femeile tăind grâul cu secerea iar feciorii legau grâul în snopi, îl adunau în clăi, iar la terminatul lucrului se împletea o cunună mare de grâu care se punea pe capul gazdei care servea clăcașii cu „jinars” - țuică – colac și pancove - și se începea petrecerea cu cântec și joc rostind diverse strigături:

„Cine n-o uda cununa

Să-i uște Dumnezău mâna” (inf. Lucreția Rujiții).

Tot așa se proceda și toamna la culesul mălaiului (porumb) când, ajunși cu carele de mălai acasă, îl descărcau în curte unde, seara, mai mulți tineri și tinere participau la desfăcut, despănușat știuleții. Când terminau de desfăcut erau serviți cu jinars și cu dovleac (dublete) copt, iar feciorii împănușau fetele, învelindu-le cu pănușile rezultate de la desfăcutul cucuruzului.

Femei la clacă (jud. Cluj) 
Sursa foto: https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/14081279

Claca mai era practicată și la alte lucrări mai mari care nu puteau fi făcute în familie fără ajutorul vecinilor și al rudelor. Aceasta, de obicei, când aveau de transportat piatră sau alte materiale pentru construirea caselor și anexelor.

Femeile obișnuiau să facă clacă de tors toamna, după terminarea lucrului la hotar, în Postul Crăciunului, când  torceau cânepa și câlții să pregătească „jirebdiile” pentru opărit, să poată pune războiul (de țesut) după sărbătorile de iarnă. Femeia care organiza, rânduia să-și toarcă cu clacă, chema femeile din vecini și rudeniile, care torceau până noaptea târziu. Ceea ce torceau la final era pus pe răștitori, făcut jirebdii care se fierbeau cu leșie – cenușă fiartă - ți apoi se puneau în gheme. La sfârșit, femeile prezente erau servite cu mâncare și băutură”.

Furcă de tors
Sursa foto: https://www.muzeul-etnografic.ro

Extras din Monografia satului Chinteni, pr. Simion Abraham

Portul țărănesc din Chinteni

„Portul nu e același ca altă dată. S-a schimbat atât la tineri cât și la bătrani. Acesta era confecționat în funcție de sezon, dar totul în casă, din pânză de casă, din cânepă și din lână. Pentru haine gorase de iarnă, cioareci și zeghe, se folosea pănura.

Îmbrăcămintea femeilor consta din chemeșe cu fodri mari la mâneci și gât, laibăr din stofă și rochiile lungi peste poale din cânepă cu ciur – un fel de cosală din spămă tare pe material. Rochia era cu două rânduri de primuță – panglică de altă culoare – se purtau peste rochie două șurțuri uneori – unul dintre șurțuri era cu chituși.

Vizitcile cu fodri la mânecă, iar poalele din cânepă nu erau albe, ci cu mierâială (vopsite albastru deschis).

Celelalte componente erau din stofă. În picioare purtau cizme cu dungă roșie la turiac și foarte rar se purtau ghete.

Fetele, la grumaz, purtau mărgele și primă legată de mărgele și pe spate, fără cea din coade.

Bărbații purtau iarna cioareci groși din pănură și zeghe din același material, aceasta peste haine mai subțiri, făcute din cânepă și din lână. Vara purtau izmene largi și șurț din cânepă. Pe cap purtau pălărie neagră, iar în picioare bocanci și cizme. Pantalonii erau strâmți pe picior până la genunchi, iar de la genunchi în sus erau largi, bufanți, pantaloni „priceși”. S-a renunțat foarte greu la acești pantaloni (chiar și azi mai sunt folosiți de cei vârstnici).

Femei

Chemeșe țesută pe pânză de casă, cusută în cruci sau „brael”, după cot.

Poalele din pânză de casă țesute în război, albe cu ajur și cu teițe încheiate, lații poalelor și cipca băgată pă lat în sus și cipcă jos, legate cu brăcinari, ață răsucită, împletită.

Catrințele țesute în război și alese cu cordenciu (o scândură între șire), în ițe făcute model cu galben, portocaliu și cu țintă dinainte, cu ciucuri roată pe părți, în spate cu cipcă și catrința roată.

Laibăr de barșon și cusut cu sârmă, cu mărgele și cu șinor răsucit în două, galben roată.

În cap, o năframă neagră de postav cu pene galbene. În picioare, cizme negre cu turiac, cu două cusături și dungă roșie deasupra.

Bărbați

Bărbații purtau la costum pantalon alb, strâmt pă picior, cu șinor negru pă lături.

Chemeșe țesută și cusută în cruci cu negru și roșu, albastru și roșu, chemeșe până deasupra genunchilor.

Tricolorul, în diagonală și roată la brâu.

Șapcă neagră pe cap.

Laibăr negru, cu bumbi negri și cu chituși pe piept.

Cizme în picioare.”

Extras din Monografia satului Chinteni, pr. Simion Abraham