Practici și obiceiuri populare. Claca

Claca

Sursa foto: https://mariagolban.files.wordpress.com/
2012/07/cununa_de_grau_1.jpg

„Fiecare moment din viața satului era prilej de întâlnire a tinerilor feciori și fete pentru a petrece. Astfel, claca se făcea aproape la toate muncile câmpului mai importante.

Claca la secere sau cules

De obicei, seceratul se făcea organizat în clacă, acolo unde gazda avea mai mult de secerat. Organizarea începea de seara, când erau chemați „clăcașii”. Seceratul de grâu îl făceau fetele și femeile tăind grâul cu secerea iar feciorii legau grâul în snopi, îl adunau în clăi, iar la terminatul lucrului se împletea o cunună mare de grâu care se punea pe capul gazdei care servea clăcașii cu „jinars” - țuică – colac și pancove - și se începea petrecerea cu cântec și joc rostind diverse strigături:

„Cine n-o uda cununa

Să-i uște Dumnezău mâna” (inf. Lucreția Rujiții).

Tot așa se proceda și toamna la culesul mălaiului (porumb) când, ajunși cu carele de mălai acasă, îl descărcau în curte unde, seara, mai mulți tineri și tinere participau la desfăcut, despănușat știuleții. Când terminau de desfăcut erau serviți cu jinars și cu dovleac (dublete) copt, iar feciorii împănușau fetele, învelindu-le cu pănușile rezultate de la desfăcutul cucuruzului.

Femei la clacă (jud. Cluj) 
Sursa foto: https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/14081279

Claca mai era practicată și la alte lucrări mai mari care nu puteau fi făcute în familie fără ajutorul vecinilor și al rudelor. Aceasta, de obicei, când aveau de transportat piatră sau alte materiale pentru construirea caselor și anexelor.

Femeile obișnuiau să facă clacă de tors toamna, după terminarea lucrului la hotar, în Postul Crăciunului, când  torceau cânepa și câlții să pregătească „jirebdiile” pentru opărit, să poată pune războiul (de țesut) după sărbătorile de iarnă. Femeia care organiza, rânduia să-și toarcă cu clacă, chema femeile din vecini și rudeniile, care torceau până noaptea târziu. Ceea ce torceau la final era pus pe răștitori, făcut jirebdii care se fierbeau cu leșie – cenușă fiartă - ți apoi se puneau în gheme. La sfârșit, femeile prezente erau servite cu mâncare și băutură”.

Furcă de tors
Sursa foto: https://www.muzeul-etnografic.ro

Extras din Monografia satului Chinteni, pr. Simion Abraham